În Jurnalul său nepublicat, Petre Sirin descrie experiența insolită a unui bal mascat gay, ce are loc spre finele studiilor sale gimnaziale – probă a existenței unei adevărate subculturi gay. Este teribil de preocupat să găsească ceva cu care să se îmbrace, în condițiile de sărăcie din, cel mai probabil, anii 1945-1946. Devine „turc”:
„Gândul de a figura în asemenea straie de excepție, la acea întrunire de excepție mă umplea de fericire. Îmi promiteam tot soiul de bucurii de pe urma acelui eveniment. Știam de pildă că va fi prezent acolo și Gigi Dedeoglu, îmi plăcea mult… Era un tînăr svelt cu ochi negri imenși, cu zîmbet blînd, ceea ce inspira o firească simpatie, pe care îl cunoscusem în casă la Richard Heillard, sau în altă parte. (…)
Spre deosebire de mine care m-am dus în casa balului, din apartamentul de pe Calea Victoriei al cunoscutului scenograf Lic. B. ca băieții cu geamantanul în mînă, Gigi Dedeoglu sosi acolo tot cu o valijoară în mână, în rochie și mantou cu guler de vulpi argintii, cu o tocă pe cap (pene și voal) cu pantofi eleganți cu tocuri foarte înalte.
Am rămas înmărmurit când l-am văzut: fardat, cu gene false și cu perucă pe cap. Să umbli prin oraș în felul acesta fără să atragi atenția nimănui? Era într-adevăr o chestie!… Dar nu știu de ce, mă durea în străfunduri, am avut o strîngere de inimă.
În rînd cu ceilalți, Gigi se schimbă și el în camera ce ne fusese pusă la dispoziție pentru aceasta. Dar din valijoara cu care venise, scoase o vaporoasă rochie de bal, decoltată, și cu mîneci scurte. Bineînțeles, părul de la subsioară fusese epilat cu conștiinciozitate. Ce mai, era o veritabilă cuconiță din lumea mare a Bucureștiului. Dar pe mine nu mă mai interesa. Înlăturînd pe loc candidatura lui Gigi Dedeoglu, mi-am îndreptat curiozitatea către lumea pestriță care mă înconjura.
Amfitrionii: Lic Brătășanu, asistat de două verișoare(?) de vîrstă mijlocie, înalte și deșirate, asemănătoare între urîțenie (un fel de babe cloanțe) și în orice caz, preotese la Lesbos.
Apoi ”les Connaisseurs” (…), comitet de organizare a balului format din vreo zece notabili- domni între două vîrste și care puseseră gustările și băutura și prin urmare nu găsiseră cu cale să se costumeze, formînd o castă superioară, pusă la patru ace.
Și în sfîrșit, vreo cincisprezece tineri costumați în fel și chip, care se bucurau de viață și țopăiau, trecînd de la un partener la altul.
Acestora li se alătură la un moment dat și X. – nu-mi mai amintesc exact numele – venit mai tîrziu, date fiind obligațiile sale profesionale (era lacheu al principelui Sturdza)… Frumușel, înalt, suplu, veșnic zîmbitor, cu o carnație albă – trandafirie, fecioraș din Noua Brașovului și recrutat în casa principelui încă de la vîrsta de 11-12 ani, vorbea mereu franțuzește și avea manierele cele mai alese, (…)firesc și dezinvolt de felul său. Venise probabil în costumul său de serviciu – smoking și papillon – care însă, date fiind vremurile de restriște pe care le trăiam, avea aerul unei mari ținute.
Mi-a plăcut. De aceea am avut grijă, chiar de la momentul primului dans, să-mi notez numărul său de telefon și adresa – casa domnului Sturdza din strada Frumoasa.
Costumul meu de turc era fără îndoială frumos, poate cel mai frumos dintre toate cîte evaluam la balul din Calea Victoriei; avea însă un mare defect: era prea masiv și mult prea călduros pentru a fi dansabil. De aceea, cu voie sau fără voie, am inaugurat un fel de striptease: mai întîi cămașa cu mîneci largi, lăsîndu-mi ilicul direct pe torsul dezgolit; apoi turbanul de patru metri; în sfîrșit ilicul care putea să lipsească… Cînd a venit rîndul șalvarilor, pentru a nu rămîne în sleep și încurajat de exemplul lui Gigi Dedeoglu, mi-am înfășurat mătasea albă pe trup în chip de sari indian, iar pe cap mi-am improvizat un turban din brîul multicolor. (…)
S-a mai dansat ce s-a mai dansat, s-a mai băut ce s-a mai băut și către dimineață lumea începu să se mai rărească… Fie că plecau pe la casele proprii, fie că se retrăgeau în colțurile mai ascunse ale casei unde se tupilau pe paturile improvizate… Chemat de îndatoririle sale, feciorul din Noua Brașovului plecă și el… Eu însă, continuam să lupt pe baricade, hotărît să acord laurii celui ce se va dovedi a fi mai tare, adică celui care va rămîne pînă la sfîrșitul sfîrșitului (….).”
